Odaia-i scăldată de vesperă. Trec
Minate duminici. Pruncii lenevoase.
Adoarme dragonul pe plapuma roz
Şi-n colţuri nălucile cântă din oase.
Afară culesul de piersici e-n toi.
Gem strugurii negri sub streşini. E bine.
Ci voi pomeniţi-mă! Da, m-am întors
Din palmă de fildeş să prind un ciorchine.
Opincile monştri slinoşi au strivit.
Desfă-le nojiţele. Nu-ţi fie frică!
Coboară-n podvalul cu sumbre balerci
Şi trage-mi din vinul iubit o ulcică.
Aşa. Să nu plângi căci aievea nu sunt.
Auzi nechezatul din închipuire?
Ce mlaştini bombate răsuflă-n argint
Pe negru suiş prevestind răstignire?
Sensul versurilor
The poem evokes a dreamlike, surreal world where the speaker reflects on mortality and memory. It blends idyllic imagery with darker, unsettling elements, creating a sense of longing and detachment from reality. The speaker seems to be caught between worlds, asking to be remembered while acknowledging their absence.