XVI.
O, după-amiezi scăldate în lumină!
Vrăjit e parcă aerul
şi barza albă
adoarme zburând,
iar rândunicile cu aripi ascuţite
se întretaie peste vântul de aur
şi se îndepărtează în pacea zilei,
zburând visătoare.
Se-ntoarce unda doar, ca o săgeată,
prin aerul cu multă umbră,
să-şi caute cuibul negru sub acoperiş.
Şi barza albă,
tăcută şi bizară,
atât de-absurdă şi de familiară,
ca un cârlig, pe clopotniţă.
XIX.
Dezbrăcat e pământul de roade
şi sufletul urlă sub zarea veştedă,
ca un lup flămând. Ce cauţi,
poete, în amurg?.
Amar e pasul, căci e greu
drumul prin inimă. Vântu-i de gheaţă
şi vine noaptea şi amărăciunea
depărtării.. Pe drumul alb,.
înţepeniţi şi negri, câţiva arbori;
în munţii îndepărtaţi,
aur şi sânge.. Soarele-i mort. Pe cine cauţi,
poete, în amurg?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și singurătate prin imagini ale naturii în declin și ale amurgului. Poetul se confruntă cu greutatea drumului interior și cu căutarea sensului în mijlocul întunericului.