Ce poţiuni făcute-n alambic
Din lacrimi de Sirene am sorbit,
Că m-au făcut să sper, să plâng un pic,
Să pierd, chiar când credeam c-am izbutit!
Şi inima, ce gafe fără rost
A săvârșit crezând că a învins!
Cum mi-am holbat privirea ca un prost
Când febra nebuniei m-a cuprins!
O, răul e benefic! Aşadar
Ce-i bun el face şi mai valoros;
Iubirea moartă o învie iar
Şi-i dă un chip cu mult mai luminos.
La ce-am avut, eu mă întorc spășit,
Am scos din rău de trei ori ce-am plătit.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea iubirii, oscilând între speranță și dezamăgire. Vorbitorul reflectă asupra greșelilor făcute în numele iubirii și asupra capacității acesteia de a se regenera, chiar și după moarte. În final, se întoarce cu regret la ceea ce a avut, realizând că a învățat din experiențele negative.