Ferească Dumnezeu, ce m-a robit,
Cu pofta ta să nu fiu circumspect
Ori să îți cer în scris ce-ai plănuit,
Vasal îţi sunt şi vrerea ţi-o respect!
Fă-mă să-ndur, că-s la cheremul tău,
Mă simt captiv că te-ai eliberat;
Şi rabd dureri, căci ești ca un călău
Dar nu te-acuz că m-ai îndurerat.
Și-ai privilegii mari, mergi unde vrei,
De timpul tău te bucuri liniștit,
Și ce-ți dorești, îndată poți să iei
Şi te ierţi singur dacă ai greşit.
Eu doar aștept, iar așteptarea-i grea,
Dar nu-ţi blamez plăcerea, bună, rea.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă suferința și devotamentul necondiționat al unui îndrăgostit față de persoana iubită, care deține controlul absolut asupra sa. Vorbitorul acceptă cu stoicism durerea și așteptarea, fără a condamna libertatea și privilegiile celuilalt.