Cine să creadă versul meu cândva
Dacă te-aș lăuda fără încetare?
Căci, mai curând, cu el aș îngropa
Și viața ta și meritele tale.
Dac-aș găsi pentru frumos cuvinte
Virtuțile să-ți număr de-aș putea,
Vor spune-atunci: ”Poetul ăsta minte –
Nicicând n-a existat așa ceva”.
Opera mea ar fi, în timp, blamată
Ca vorbă goală, de bătrân inept,
Iar lauda ce-ți fac, considerată
Exagerare-n metru desuet.
Dar dac-ar exista copilul tău
Tu ai trăi și-n el și-n versul meu.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema eternizării iubirii și a frumuseții prin artă și procreare. Poetul se teme că laudele sale vor fi considerate exagerări, dar găsește o soluție în ideea unui copil care să perpetueze existența persoanei iubite, atât fizic, cât și prin intermediul versurilor sale.