Oare din ce substanță ești făcut,
Că mii și mii de umbre te slujesc?
Căci toate-acestea goale s-au născut,
Dar cu esența ta se-nsuflețesc.
Adonis e un fals necuviincios,
Tu ești originalul imitat,
Elena are-n artă chip frumos,
Iar tu veșmânt grecesc, proaspăt pictat;
Și primăvara, toamna, care vin,
Prima e umbra-n care ești prezent
Și-a doua e belșugul tău deplin,
Că tu exiști în forme permanent.
Și-n tot ce e frumos te regăsești
Că-n inimă statornic te vădești.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă admirația profundă față de frumusețea unică a persoanei iubite, sugerând că aceasta este sursa tuturor formelor de frumusețe. Persoana este văzută ca un original, în timp ce alte figuri frumoase sunt doar imitații palide ale acesteia.