De-atâtea ori ca muză te-am chemat,
Sprijin deplin găsind versului meu,
Că toți ceilalți poeți m-au imitat,
Scriind și ei sub patronajul tău.
Ochii tăi l-au făcut pe mut să cânte,
Pe ignorant s-atingă culmi înalte,
Dând geniilor aripi să se-avânte,
Iar grației o dublă majestate.
Fii mândru dar, de ceea ce compun,
Sub influența ta, născut din tine.
Celorlalți stilul doar li-l faci mai bun,
Al artei har din harul tău provine.
Dar tu ești arta mea, iar ea mă-nalță,
Salvându-mă de cruda-mi ignoranță.
Sensul versurilor
The poem expresses deep admiration and gratitude towards a muse, acknowledging the profound influence this person has on the speaker's art. The muse is credited with inspiring not only the speaker but also other artists, elevating their abilities and bestowing grace upon their creations. Ultimately, the speaker declares that the muse is their art, the source of their creative power and salvation from ignorance.