Eu nu din stele-mi iau previziune;
Deși socot că există astrogramă,
Dar nu cât să prezic de rău sau bine,
De ciumă, lipsuri sau ce-o fi la toamnă.
Nici n-am să îți dezvălui la minut,
De-ți tună, îți plouă, sau ce prevestesc,
Nu-i spun alteței ce e de știut,
Din câte-n stele-mi pare că găsesc.
Din ochii tăi îmi trag înțelepciunea,
Fiind statornici, știu să îi citesc,
Cum mintea însoțește pasiunea,
Și cum, la tine, ele prisosesc.
Și tot din ei, mai am un prognostic:
La moartea ta, nu va mai fi nimic.
Sensul versurilor
Poezia explorează o iubire profundă și inevitabila moarte. Vorbitorul își găsește înțelepciunea nu în astrologie, ci în ochii persoanei iubite, anticipând că, odată cu moartea acesteia, totul va dispărea.