Negrul ține voinicește hățurile celor patru cai,
blocul de granit atârnă deasupra legat în lanțuri,
Negrul mână lungul camion încărcat
al șantierului de pietrărie, înalt și zdravăn,
cocoțat sus pe maldărul de piatră într-un picior,
Cămașa albastră îi dezgolește grumazul robust
și pieptul și trece peste centură,
Privirea-i calmă și poruncitoare, își dă pălăria pe
ceafă să-și descopere fruntea,
Soarele cade pe părul lui creț și pe mustață,
cade pe negrul strălucitor al trupului său
cu forme perfecte,
Îl contemplu pe acest uriaș pitoresc și-l iubesc,
și nu mă opresc acolo,
Plec și eu cu utilajul mai departe.
Sunt cel care mângâie viața care trece ori încotro
mă întorc, îndărăt sau înainte,
Prin cotloane, jur-împrejur, printre cei mici,
nici o persoană și nici un lucru nu-mi scapă,
Pe toate absorbindu-le-n mine pentru cântecul acesta.
Boi legănându-vă-n jug cu lanțul în coarne
sau rumegând la umbră,
ce spun ochii voștri?
Mi se pare că spun mai mult decât toate
rândurile tipărite pe care le-am citit.
Rătăcind departe cât e ziua de lungă
pasul meu sperie cocoșul sălbatic și găinușa lui,
Se ridică deodată și trec în zbor peste mine.
Cred în aceste schițe înaripate,
Recunosc roșul, galbenul, albul, jucând în mine,
Și iau în considerație verdele și violetul
și coronița de pene pusă înadins,.
Și nu condamn broasca țestoasă fiindcă
nu-i altfel sau nu-i altceva,
Și nici gaița că n-a studiat gamele
când îmi trimite țipetele ei,
Și privirea iepei porumbace mă rușinează
de prostia mea și mă vindecă.
Sensul versurilor
Piesa este o observație asupra vieții și a naturii, văzută prin ochii unui om muncitor. Vorbitorul absoarbe totul în jurul său, de la oamenii care muncesc până la animale, găsind în toate o frumusețe și o lecție.