Fără cap, fără membre,
apare
cu pulsul tulburător al hazardului,
se mișcă
cu pasul nerușinat al timpului,
ține totul
în îmbrățișarea sa
interioară, pătimașă.
Trup alb, neted, inocent.
Râde cu sprânceana lunii.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura atemporală și omniprezentă a pietrei, folosind-o ca metaforă pentru existență și forțele invizibile care ne modelează. Versurile sugerează o contemplare asupra trecerii timpului și a modului în care elementele fundamentale ale lumii persistă.