Boltă albastră, nu mă seduce:
nu joc.
Tu ești cerul unei guri însetate
deasupra capului meu.
Fâșie de spațiu,
nu-mi înlănțui picioarele,
nu mă amăgi.
Tu nu ești decât o limbă care pândește,
limbă despletită în șapte
sub călcâiele mele.
Nu merg.
Răsuflare a mea, ingenuă,
răsuflare sacadată,
nu mă-mbăta.
Presimt respirația fiarei.
Nu joc.
Aud mușcătura familiar, de câine,
izbitura colților în colți.
Simt negura gâtlejului
care-mi deschide ochiul.
Văd.
Văd, nu visez.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o rezistență față de seducție și amăgire, subliniind importanța percepției clare și a conștientizării. Vorbitorul refuză să se lase înșelat de aparențe și își păstrează luciditatea în fața pericolelor.