Trece și-azi. A câta zi trecu
Ca un stol de păsări speriate?
Inima, ca un cocor rănit
Către zariști de lumină bate.
Tot aici, într-un bordei uitat,
La o masă șchioapă, mă frământ.
O să fie și aici o cruce!
O să fie și aici pământ!.
Seara, luna, mă petrece-ntreagă,
Ca o albă, splendidă liană.
Ziua, ochii mi-i adună-n ea
Zariștea înaltă și bălană.
Nu mai sper s-ajung să mă dezgrop;
Vremea tot mai mult o să mă-ngroape.
Câte vise n-am trimis de-aici!
Câte vorbe n-am trimis pe ape!.
Hai pământ, desfă-te și mă ia!
Nopți de-a rândul în adânc ți-am mas…
Poate doar așa, parfum sau vise,
O să pot să mai ajung acasă.
(din vol. Poeme de pe front, 1941)
Sensul versurilor
Poezia exprimă sentimente de izolare și dor profund de casă, într-un context dificil, posibil pe front. Vorbitorul se simte captiv și așteaptă eliberarea, fie prin moarte, fie printr-o întoarcere simbolică acasă, prin vise și amintiri.