Veșmântul.
În drumul plin de sânge și noroi,
Ți-am auzit, Stăpâne, pașii moi.
Ca raza coborâtă din senin,
Pluteai ușor, cu mlădieri de crin.
În jurul Tău, mulțime de norod,
Te pângărea cu sânge și cu glod.
Și cum mergeam în urma Ta mereu,
Stropi și-asupra mea cu lutul greu.
Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat,
Întreg veșmântul alb Ți-era pătat.
Aș fi căzut cu sufletul învins,
Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins.
Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat.
Atunci privii veșmântul întinat,
Ca-n inul alb vedeam cum înflorea
Din fiecare pată câte-o stea.
Sensul versurilor
Piesa descrie un drum dificil, plin de suferință, unde divinitatea este pângărită. În ciuda întinării, mila divină transformă petele în stele, simbolizând purificarea și speranța.