Uite, pe dealuri roșii, podgoriile ard.
Zorelele cu rouă în pleoape râd pe gard.
Văzduhul dimineața e limpede și rece.
Nimic nu s-a schimbat și râul încă trece
Cu ape străvezii să cânte-n roata morii,
Dar, undeva, sub zare, în palcuri negre, norii
S-au adunat, și cerul pe unde porumbei
Cu aripile albe adună funigei
Îl vor surpa curând, întunecați și răi.
De-aceea-ngenuncheat, îți spun: în ochii tăi
Culege, azi, lumina din mine și din soare.
Cad stelele în piept, se prăbușesc frunzare.
Mi-e teamă, vreau tristețea să n-afle unde sunt,
Că pe-o sămânță-n toamnă ascunde-mă-n pământ.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal, cu accente de melancolie și teamă față de viitor. Vorbitorul își exprimă dorința de a se ascunde de tristețe și de a găsi refugiu în iubire.