Cerul și-a scuturat vișinii-n floare,
Zăpezi, nesfârșite zăpezi.
Galben, abia de mai vezi
O fărâmă de soare.
Și totuși, cândva a fost vară.
Urșii sunt albi, de hârtie.
Umblăm pe această câmpie
În creștet cu steaua polară.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și nostalgie pentru vremuri mai calde, contrastând prezentul rece și dezolant cu amintirea verii. Steaua polară devine un simbol al speranței și al ghidării în mijlocul întunericului.