Port pe obraz, port pe obraz,
Puful zilei care-a trecut,
Și pe grumaz, da, pe grumaz
O amforă din care n-am băut.
Port pe genunchi, da, pe genunchi,
Pântecul proaspăt al lunii,
Iar între dinți, țin între dinți,
Dezghiocat, miezul alunii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o acumulare de experiențe și amintiri, purtate ca semne fizice și metaforice. Vorbește despre efemeritatea timpului și despre păstrarea unor momente neconsumate, ca o amforă neatinsă.