Pământul ne poartă pe umăr.
Ce ușori suntem!.. Libelule.
Albinele harnice sunt sătule,
Stupii de zumzet n-apuc să-i mai număr.
Cu must nou umplem ulciorul lunii
După ce bem vinul tare și vechi.
În grădini și-au prins la urechi
Albi zurgălăi zarzării, prunii.
Visul cârtiței e să-și sape o groapă,
Calul doar în vis și în basm zboară.
Nu-ți potolești setea a doua oară
Cu același căuș de apă.
Iubim pașii de fier ai veacului.
Înflorim cerul cu stele și steaguri.
Cu mâinile noastre turnăm în faguri
Dulcea miere a viitorului.
Pământul ne poartă în palmă,
Cu podoabe îi gătim fața.
Plouă peste noi dimineața
Ploaie de lumină, limpede, calmă.
Sensul versurilor
Piesa celebrează legătura omului cu natura și optimismul față de viitor. Versurile sugerează o armonie între eforturile umane și darurile pământului, culminând cu o viziune luminoasă și senină a viitorului.