Copacii, prea negri, ne ies în drum.
Umbrele lor clătinate sunt fum.
O spaimă tăcută ne-nvăluie rea.
Poate vântul ne poartă prin lume ori poate o stea.
Ne ținem de mâini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o mințim, poate dragostea minte.
Cândva ne-am plimbat prin soarele dimineții,
Acum bâjbâim prin pădurile ceții.
Ori poate pe marginea vieții.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de incertitudine și teamă într-o relație, comparând trecutul luminos cu prezentul întunecat și confuz. Personajele se simt pierdute, bâjbâind prin ceață, atât la propriu, cât și metaforic, pe marginea vieții.
