Spre mare se avântă în rotunjiri depline,
imaculate stânci. Direcţia de-ai şti,
chiar vag măcar, ai acosta cu bine
la poale de Parnas, tărâm de poezii.
Dar te pândeşte din nisip un turn de pază,
auzi soldaţi strigând la intervale,
lopata, la poruncă, greu îşi taie cale
prin lut şi buruieni, în arşiţa de amiază.
Nu vezi talazurile ce se sparg de stâncă
dar laşi răcoarea lor să te cuprindă-n gând
iar de ţii ochii-nchişi, parcă le-auzi cântând
şi vezi, ca pe sub apă, o lumin-adâncă.
De-ai fi o pasăre, măcar pentru o zi
n evadări spre înălţimi te-ai pierde,
dar ca delfin, prin sori scăldaţi în verde
de-al Lemnosului tărm brizanţii te-ar zdrobi.
În rotunjiri depline, se avântă înspre mare
imaculate stânci. Pluteşte peste unde!
Sugrumători neputincioşi să se scufunde,
din coame înspumate viaţa ta răsare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie contemplativă spre mare, printre stânci, unde realitatea se împletește cu imaginația. Evocă un sentiment de libertate și introspecție, dar și de conștientizare a pericolelor.
