Mărturisesc că sigur suntem doi,
Deși iubirea noastră e un tot:
Lasă-mi păcatul mie dintre noi,
De nu erai, tot trebuia să-l port.
Deși-n iubiri avem același rost,
Viețile-au fost ursite diferit,
Astfel că și iubirii-i merge prost,
Și desfătarea ei s-a risipit.
Poate că n-am recunoscut ce ești,
De teamă vina-mi să te pângărească,
Sau cum cu bunătate mă cinstești,
Doar numele-ți nu vrea să mă cinstească.
Dar nu te teme, te iubesc precum,
Fiind a mea, doar bine-ți fac, oricum.
Sensul versurilor
Sonetul explorează complexitatea unei relații în care naratorul simte vinovăție și teamă de a-și afecta partenerul. Exprimă o iubire profundă, dar umbrită de sentimentul de a nu fi demn sau de a aduce suferință celuilalt. În ciuda acestor temeri, naratorul își asigură partenerul de afecțiunea sa necondiționată.