Când mă gândesc la lume ca perenă,
Cum e perfectă doar pentru-o clipită,
E-o simplă piesă pe-o imensă scenă,
De stele, în secret, înrâurită.
Când văd cum oameni cresc ca un răsad,
Dospiti și nimiciți de-același cer,
Fuduli cât sunt vânjoși, apoi decad,
Luându-și fala-n colb după ce pier.
Doar socotind la traiul schimbător,
Și-n ochii mei mai tânără devii,
Oricât e cursul de necrutător
Să-ți schimbe zorii vieții-n pământii.
Din dragoste, cu Timpul port război,
Iar tot ce-ți ia, îți voi grefa-napoi.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema trecerii implacabile a timpului și a efectului său asupra frumuseții și vieții. Vorbitorul își exprimă dorința de a sfida timpul prin iubire, încercând să recupereze ceea ce timpul ia de la persoana iubită.