Iubire, ia-mi iubirile, pe toate;
Ce ai avea în plus de ce-ai avut?
N-ai să le poți numi adevărate;
Tu aveai tot, apoi să ai mai mult?
De m-ai primit, simțindu-te dorită,
Nu-ți pot blama iubirea folosită,
Te-aș condamna doar dacă, amăgită,
Rasfatul să-mi refuzi ești îndoită.
Îți iert hoția, grațios pungaș,
Deși astfel mi-ai luat întreg avutul:
Iubirea-și este singurul vrăjmaș,
Greșindu-și, e mai grav decât urâtul.
Amor lasciv, ești răul ce-l privim,
Ucide-mă, dar nu ne-nvrajbim.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea iubirii, trădarea și iertarea. Vorbitorul acceptă pierderea și durerea cauzată de iubire, dar alege să ierte, subliniind natura contradictorie și uneori distructivă a iubirii.