Când timpul îl măsor și urmăresc
Cum ziua cade-n noapte-ntr-un târziu;
Când văd cum violetele pălesc,
Și negre bucle dau în argintiu;
Când văd copacii văduviți de frunză,
Care-nainte turme au umbrit,
Recolta verii-n snopi cum este strânsă,
Și-n car purtată, ca-ntr-un dric cernit,
Atunci la frumusețea ta gândesc,
Cum timpul te aruncă la gunoi,
Iubiri și frumuseți se năruiesc
Și mor, pe cât apar altele noi;
Nu-i pază contra Timpului mai bună
Ca un copil pe care-l lași în urmă.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema trecerii timpului și efectul său asupra frumuseții. Vorbitorul meditează asupra modului în care timpul distruge totul, dar sugerează că singura apărare împotriva timpului este procrearea, lăsând în urmă un copil.