Eu violetei i-am făcut mustrarea:
”De unde, hoață dragă, furi parfum,
Cumva de la iubitul meu? Culoarea
Care pe-obrajii tăi lucește-acum
Din sângele lui roș și-a luat splendoarea”.
Crinul l-am condamnat că-ți fură mâna,
Muguri de măghiran, buclele tale;
Iar trandafirii tremură întruna,
Roșii de jenă, albi de disperare;
Altul nici roș, nici alb, a furat toate
Culorile, plus blânda-ți răsuflare;
Dar pentru asta, pe neașteptate
Un vierme l-a mâncat din răzbunare.
Nu-i floare să nu fure, știu prea bine,
Parfumul și culoarea de la tine.
Sensul versurilor
Poezia exprimă o admirație profundă pentru frumusețea unei persoane iubite, comparând-o cu elemente ale naturii. Autorul acuză florile că fură calitățile acestei persoane, subliniind unicitatea și valoarea ei.