Urăște-mă când vrei, chiar de-acuma,
De-acum, când mă respinge lumea toată;
Fă să mă-nclin, poți înrăi fortuna,
Dar nu mă păgubi încă odată:
Dac-am scăpat de rana dureroasă,
Nu mai veni din spate, să lovești.
Tu nopții reci nu-i da o zi ploioasă,
Ca-nfrângerea, astfel, s-o prelungești.
Dacă mă lași, n-o face spre sfârșit,
Când alte rele mă vor fi-ncercat
Ci de la început; de-atunci să simt
Răul, de soartă mie rezervat;
Căci răul, cât de rău, de-i comparat
Cu faptul că te pierd, e ne-nsemnat.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă durerea anticipată a pierderii iubirii. Vorbitorul preferă o despărțire rapidă și decisivă decât o agonie prelungită, subliniind că orice altă suferință este nesemnificativă în comparație cu pierderea persoanei iubite.