Ce-aș mai putea cu mintea să creez
Când sufletul meu bun ți-am arătat?
Nimic nu-i nou, ce să mai consemnez,
S-arăt că te iubesc și ești dotat?
Asta e tot, și eu ca rugăciuni
Aceleași lucruri zi de zi rostesc;
Ce-i vechi nu-i vechi, trăiri și pasiuni
De când te-am cunoscut, se reînnoiesc.
Iar veșnica iubire-n straie noi
Nu ține cont că ești bătrân sau mori
Nu-i pasă nici de riduri și ochi goi,
Din lucruri vechi își face slujitori;
Și-amorul nostru ea l-a regăsit,
Chiar dacă astăzi pare c-a murit.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema iubirii eterne, care nu este afectată de trecerea timpului sau de aspectul fizic. Iubirea se reînnoiește constant, găsind mereu noi modalități de a se manifesta, chiar și atunci când pare să fi dispărut.