Când voi fi mort să plângi doar cât vor bate,
Tânguitoare, clopotele mari,
Vestind că schimb o lume de păcate
Cu lumea viermilor şi mai murdari.
De vei citi cândva aceste rânduri
Nu-ţi aminti ce mână le-a-nşirat ;
Iubindu-te, mai bine-ţi ies din gânduri
Decât să fii de-a pururi întristat.
O, dacă versu-mi o să-l vezi anume
Când poate voi fi una cu pământul,
Să n-aminteşti şi de sărmanu-mi nume
Ci dă-i iubirii lângă el mormântul.
Ca nu cumva ceilalţi, fără ruşine,
Să râdă când vei plânge după mine!
Sensul versurilor
Poezia exprimă dorința poetului ca iubita sa să nu sufere prea mult după moartea sa. El preferă să fie uitat decât să o vadă îndurerată, temându-se de ridicolul celorlalți.