Că ești vorbit de rău, n-ai nicio vină,
Doar bârfa râde pururi de cel pur;
Podoaba frumuseții învenină
Pe corb chiar dacă zboară în azur.
Când ești desăvârșit, clevetitorii
Te fac să fii, prin timp și mai slăvit;
Rod viermii mugurii cei dulci ai florii –
Și tu ești mugure neprihănit.
Tu ai trecut de lațul tinereții,
Neasaltat de ea și-nvingător;
Dar faima ta nu-ncântă pizmăreții,
Nici nu le-nchide bârfa sub zăvor.
Dar dacă nimenea nu te-ar bârfi,
Domn peste inimi numai tu ai fi!
Sensul versurilor
Sonetul explorează ideea că frumusețea și perfecțiunea atrag invidia și bârfa. Persoana admirată este neafectată de aceste atacuri, iar faima sa crește tocmai datorită lor.