O, tu, copile drag care supui
Şi schimbătorul timp şi coasa lui,
Trecând prin ani, tu tot mai mândru pari
Şi cei din jur apun ca să răsari.
Şi dacă firea, suverană doamnă,
Întoarce anii tăi când se-ntoamnă,
Măiastră te fereşte de amurg
Lovind şi-n timp şi-n clipele ce-l scurg.
Îi eşti pe plac, dar fii cu mintea trează :
Ea ţine-n loc comoara, n-o păstrează!
Şi când va cere ce i se cuvine
Plăteşte-napoindu-te pe tine.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema trecerii timpului și a impactului său asupra frumuseții. Vorbește despre cum timpul supune totul, dar și despre cum natura încearcă să protejeze frumusețea, deși în cele din urmă totul trebuie să se întoarcă la origini.