Mai bine rău decât doar rău famat,
Când, nefiind, primești reproș oricum,
Și-ți piere cheful astfel înfierat
Nu fiindcă ești, ci fiindcă alții spun.
De ce, mă rog, ochi falși, înșelători
Purtarea mea ironic s-o măsoare?
De ce mai slabi ca mine, bieți spioni,
Spun că e rău ce mie bun îmi pare?
Nu, sunt ce sunt, iar cei ce vor s-arate
Spre vina mea, o recunosc pe-a lor;
Eu poate-s bun și ei plini de păcate.
Nu vreau să-mi fie ei judecători,
Decât dacă admit această lege:
Omul e rău și peste viciu rege.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul dintre aparență și realitate, sugerând că este preferabil să fii considerat rău decât să fii acuzat pe nedrept. Vorbitorul refuză să fie judecat de cei pe care îi consideră inferiori sau ipocriți, afirmându-și propria definiție a binelui și răului.
