Nici frica mea, nici darul prevestirii
Acelor lucruri care vor veni
Nu-mi pot influența cursul iubirii,
De presupus cândva că va sfârși.
Luna mortală intră în eclipsă,
Profeții râd de răul prevestit;
Nesiguranța-i pagină închisă,
Pacea plantând măslini la nesfârșit.
Acum, în acest timp vindecător
Iubirea-i vie, moartea-n frâu pot ține,
Căci eu prin vers rămân nemuritor,
Ea doar pe proști, pe muți, o să-i domine.
Iar monumentul tău e-n acest vers,
De-al despoților, praful s-a ales.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema iubirii eterne și a nemuririi prin artă. Poetul afirmă că iubirea sa este imună la frică și prevestiri negative, iar versurile sale vor păstra vie amintirea persoanei iubite, învingând uitarea și tirania.