Când bronz sau piatră, mare sau uscat,
Îşi pierd puterea şi pe urmă pier,
Cum ar putea dura ce-i minunat
Când ca o floare e de efemer?
A verii briză dulce poate ea
Să ţină piept berbecului zelos,
Dacă nici stânca tare n-ar putea,
Iar porţile de fier Timpul le-a ros?
O, cugetare aspră! Unde, cum
Să stea ascuns al Timpului odor?
Splendoarea el să nu i-o ia acum,
Cine-ar putea să-l ţină de picior?
Nu poate nimeni, dar iubitul meu
Pus în cerneală, va sclipi mereu.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema efemerității și a încercărilor de a învinge timpul. Iubirea, imortalizată prin artă (cerneală), devine o modalitate de a sfida trecerea timpului și de a păstra vie amintirea celui iubit.