Sunt robul tău și cum să te slujesc
Decât îndeplinind dorința ta?
Eu vreme n-am de-ajuns să cheltuiesc;
Fac tot ce-mi ceri, atât cât voi putea.
Lumea, stăpâne, pentru timp n-o cert,
Dar eu mă uit la ceas necontenit
Și-a lipsei tale amărăciune-o iert
Și că pe robul tău l-ai părăsit.
Și nu cutez să-ntreb cu gând gelos
Cu ce te-ocupi și unde stai în loc,
Ci ca un rob smerit, cuget vârtos
La cei care de tine au noroc.
Iubirea asta e o proastă, zău,
Că orice faci, ea nu-ți pune gând rău.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă devotamentul absolut al naratorului față de persoana iubită, comparându-se cu un rob care nu îndrăznește să pună la îndoială acțiunile stăpânului său. El acceptă cu smerenie absența și posibila infidelitate a celui iubit, considerând că iubirea este oarbă și nu judecă.