Sleit de trudă fug grăbit în pat
Picioarele ce-au mers să stea tihnit
Însă în capul meu iar am plecat,
Căci mintea-i trează-n trupul obosit.
Iar gândul meu, de-aici de unde-s eu,
Spre tine vine în pelerinaj
Şi îmi strâng pleoapa, chiar de-atârnă greu,
Dar el ca orbul merge, cu curaj.
Cu ochiul minţii iute te-am găsit
Şi umbra ta e ca un giuvaer
Ce luminează noaptea liniştit
Şi-i face chipul antic tinerel.
Că ziua merg, iar noaptea că gândesc
De grija noastră pacea nu-mi găsesc.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă dorul profund al poetului față de persoana iubită, care îl urmărește chiar și în timpul nopții, împiedicându-l să găsească odihnă. Gândurile sale se îndreaptă neîncetat către ea, iar amintirea chipului său îi aduce alinare în întuneric.