Să te asemăn, oare, cu o zi de vară,
pe tine care mult mai dulce, blândă ești?
În vijelie mugurii de mai se sfarmă,
scurt măsurată e vara, când în timp privești.
Ochiul ceresc lucește, uneori el arde,
culoarea aurie pierde-și-o ades.
Tot ce-i frumos de frumusețe se desparte
prin voia întâmplării și-al schimbării mers.
Să nu se irosească vara ta vreodată,
frumuseții tale vreau să-i dărui veșnic scut.
Să nu se sumețească moartea niciodată
că-n umbra ei tu umbli și că te-ai pierdut.
Oamenii cât timp vor respira sub stele –
tu vei răzbi, trăind în versurile mele.
Sensul versurilor
Poezia explorează tema iubirii eterne și a frumuseții care transcende timpul. Vorbitorul își propune să imortalizeze frumusețea persoanei iubite prin intermediul versurilor sale, asigurându-se că aceasta va trăi veșnic în poezie.