Curat ca o scoică
sau ca o cochilie a lunii,
călăresc dinspre casa iubitei
prin noaptea jilavă.
Sunt lumini
printre copaci,
frunze căzând,
văzduhul și sângele.
O calmă stare a sufletului,
caldă de scăpătarea verii,
relicvă a căldurii:
Ruina scump cumpărată,
netezită spre rotunjime,
mâncată de nisip,
pulsul, un puls amintit
al fluxului deplin ce-a fost.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie nocturnă spre casa iubitei, evocând sentimente de nostalgie și melancolie. Călărețul reflectă asupra trecerii timpului și asupra amintirilor unei iubiri apuse, comparând starea sa interioară cu ruinele erodate de timp.