O, eu! O, viață! Dintre întrebările care se repetă,
Din nesfârșitul șir de întrebări ale scepticilor, ale orașelor pline de nerozi,
Ale mele pe care întotdeauna mi le reproșez, (și cine este mai nărod decât mine,
și cine mai necredincios?)
Ale ochilor care zadarnic jinduiesc după lumină, după semnificația lucrurilor,
ale sisificelor strădanii,
Dintre răspunsurile nesatisfăcătoare ale tuturor, ale mediocrilor și sordidelor
mulțimi pe care le observ în juru-mi,
Ale anilor anodini și fără noimă ai celorlalți, și între aceștia și eu amestecat,
Întrebarea, o, eu, atât de trist repetând, la ce bun să fiu în mijlocul acestora, o, eu, o, viață?.
Răspunsul.
Fiindcă tu ești aici – fiindcă viața există și identitatea,
Fiindcă piesa continuă dramatic și poate că tu vei contribui cu un vers.
Sensul versurilor
Piesa explorează îndoielile și căutarea sensului vieții în mijlocul unei lumi percepute ca mediocră și nesatisfăcătoare. Se întreabă despre rostul existenței, dar găsește un răspuns în simplul fapt de a fi și de a contribui la continuarea vieții.