O, căpitane! Periplul nostru e gata;
Corabia-i acum o epavă, însă noi ne-am luat plata;
Se vede și portul, clopotul bate și oamenii vin
Să vadă un vas încă mândru, de-ncredere plin.
Dar, vai! O, tu inimă, suferi solemn!
Picură sângele roșu pe puntea de lemn,
Și-al meu căpitan zace acolo căzut,
Pierit e cu totul, și rece, și mut.
O, căpitane! Ridică-te și clopotul ascultă;
Pentru tine se-nalță azi steagul, iar goarna exultă;
Sunt cununi și buchete de flori cu panglici legate,
Se-aud și urale din sute de piepturi strigate.
O, căpitane! Dragul meu tată!
Ce mâna sub cap ai acum așezată;
E numai un vis că pe punte-ai căzut
Și pierit ești cu totul, și rece, și mut.
Dar căpitanu-i tăcut, căci buzele-i sunt încleștate,
O, tată, nu îmi simți mâna, iar inima nu-ți mai bate;
Am tras cu bine la țărm și ancora pe fund e lăsată,
Iar misiunea pe care-am avut-o de-acum e încheiată.
Exultă tot țărmul, iar clopotul tare răsună,
Dar pașii mei pe puntea cea tristă se-adună
Căci căpitanul meu zace acolo căzut,
Pierit e cu totul, și rece, și mut.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu funebru adus unui lider, probabil un căpitan, care a murit după ce și-a condus echipa spre victorie. Vorbitorul deplânge moartea căpitanului, în ciuda triumfului obținut.