Trecutul și prezentul se ofilesc – le-am umplut,
le-am golit,
Și-s gata să-mi umplu și partea de viitor.
Voi, câți mă-ascultați! Ce aveți a-mi încredința?
Priviți-mă-n față câtă vreme aspir dezmierdarea
fluidă a serii.
(Vorbiți-mi deschis, nimeni altul n-ascultă și
stau doar o clipă.).
Mă contrazic cumva pe mine însumi?
Foarte bine, atunci, mă contrazic.
(Sunt vast, cuprind mulțimi în mine.).
Mă îndrept către cel mai aproape, aștept
lângă ușă.
Care din voi și-a făcut nartul? care-a sfârșit
de cinat mai-nainte?
Cine dorește să se plimbe cu mine?.
Spuneți-mi înainte de plecare! Să nu vă hotărâți
când va fi prea târziu!
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție asupra trecutului, prezentului și viitorului, invitând ascultătorii să împărtășească gânduri și experiențe. Vorbitorul se prezintă ca o entitate vastă și contradictorie, deschisă la noi experiențe și conexiuni.