O, dimensiune a tinereții! Elastic mereu întins!
O, bărbăție, cumpănită, înflorită și plină.
Mă sufocă acești îndrăgostiți ai mei,
Îmi cotropesc buzele, îmi astupă porii,
Îmi dau coate pe străzi și în localuri publice,
Vin despuiați pe la mine seara,
Ziua îmi strigă Hei! din înaltul țărmului stâncos,
Balansându-se și chiuind pe deasupra mea.
Chemându-mă pe nume dintre straturile de flori,
din vii și de prin tufișuri,
Coborând din zbor pe fiecare clipă a vieții mele,
Îmbălsămându-mi trupul cu tandrul lor sărut îmbălsămat,
Își umplu-n tăcere palmele cu inima lor
și mi-o dăruiesc mie.
O, bătrânețe, cât de superbă răsari! O, bun-venit,
inefabilă grație a zilelor ce apun!.
Fiecare condiție decretează nu numai cele ce-o privesc,
dar și ceea ce crește după ea și din ea,
Iar întunericul mut la fel ca celelalte.
Noaptea deschid oblonul cabinei și privesc departe
sistemele sclipitoare
Și toate pe care le zăresc, câte le pot număra,
abia tivesc hotarul sistemelor mai îndepărtate.
Departe și mai departe se întind, extinzându-se,
mereu extinzându-se,
Tot mai în afară și-n veci mai afară.
Soarele meu se-nvârtește supus în jurul soarelui său,
Cu tovarășii lui se-mpreună într-un circuit mai înalt,
Apoi într-altul mai mare se-adună
înconjurând cu mici pete pe cel următor.
Nu există oprire și oprire nicicând n-o să fie,
Dacă eu, voi, sau lumea și tot ce se află pe dedesubt,
sau pe deasupra celor văzute,
s-ar preschimba într-o palidă plutire,
până la urmă n-ar însemna nimic.
Am fi desigur readuși în prezent, de unde-am purces,
Și-n timpul acesta desigur, vom merge mai departe,
mereu mai departe.
Câteva cvadralioane de era, câteva octilioane de
kilometri cubi nu vor pune durata-n primejdie
și nici răbdarea nu i-o vor pune la încercare,
Nu-s decât părți toate astea, totul e doar o parte,
Priviți oricât vreți de departe, un spațiu nelimitat va fi
dincolo,
Numărați oricât de mult, un timp nelimitat mai rămâne.
Întâlnirea mea a fost dată, e certă,
Domnul va fi acolo și mă va aștepta să sosesc
conform învoielii,
Marele-Camerado, adevăratul prieten după care tânjesc
va fi acolo.
Sensul versurilor
Piesa explorează vastitatea vieții și a universului, reflectând asupra efemerității individuale în contrast cu eternitatea. Vorbitorul anticipează o întâlnire spirituală, sugerând o călătorie continuă dincolo de limitele percepute.