Îmi voi coase pantaloni negri, numaidecât,
din catifeaua vocii mele, – se poate.
Și o bluză galbenă din trei arșini de-asfințit.
Pe bulevardul Nevski, pe dungile-i netede,
voi hoinări cu pas de Don-Juan și fante.
Pământul las’ să țipe, băbindu-se în tihnă,
„Tu te duci să slujești primăverile verzi!”
Îi voi arunca soarelui, obraznic râzând larg:
„Pe netezișul asfaltului mi-i bine să graseiez!”.
Au nu din motivul ca cerul e albastru, o!
iar planeta mi-i iubită în această festivă curățare,
eu vă dăruiesc versuri, vesele, ca bi-ba-bo
și încă ascuțite și inutile, ca periuțele de dinți
și, ca periuțele de dinți, ascuțite, fără căutare?!.
Femeilor care-mi iubiți carnea, și tu,
fetișcană ce mă privești ca pe un frate,
aruncați cu zâmbetul în mine, poetul, –
în loc de flori le voi coase pe bluza-mi de fante!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o formă de rebeliune artistică și autoexprimare printr-o imagine poetică a unui fante care își creează propria realitate. Poetul sfidează convențiile și oferă versuri neconvenționale, preferând să trăiască într-o lume proprie, colorată și plină de fantezie.