N-am râvnit decât să fiu vier,
Podgoriei bătute-n teascuri lactee.
Păzit de tăcuţii dulăi din lună,
Să aleg vinul câmpului din aromele serii.
Într-un ceas rău, aracii stelelor
S-au preschimbat în azur fără-nţeles.
Pământ neînceput de toamnă,
Ochii aprinşi pentru descântec mi-ai cules.
De-atunci noaptea lupt cu zmeul cântecului,
Să-l ţintesc în fruntea visului
Pe tărâmul celălalt,
Ziua iau de mână sufletul florilor moarte
Şi-aud în cerul casei natale
Scuturarea acelor de brad
lângă un leagăn străveziu şi mic
Dintre brume de paing.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și dor, folosind imagini poetice din natură și amintiri. Naratorul pare să se lupte cu trecutul și să caute consolare în amintiri și în frumusețea naturii, chiar și în moarte.