Mă recunosc
la poarta aceasta
fără amintiri,
singur, cu revolta mea spărgând geamurile.
Da, aici ca şi în alte părţi
mă ştiu.
Dar de ce îmi amintesc de voi
ca de un revolver?
De ce îmi aduc aminte de femeia
cu privirile atârnând în mine
ca nişte fructe?.
Te cunosc linişte
ca un loc viran,
te recunosc adolescenţă
dărâmată peste mine ca o casă
şi pe tine dimineaţă
jucându-te cu cocoşii.
Ah! copilărie cu pantalonii
sfâşiaţi de câini
unde este vacanţa care în fiecare toamnă
se prefăcea într-o pasăre călătoare?.
Eram eu atunci, sau noiembrie?
Eram noi, sau poienile cu gâturile întinse
spre setea verde a porumburilor?
Unde sunt umbrele noastre
cu genunchii somnului pe pleoape?
Unde sunt eu?.
O! călător de fum,
tu care n-ai avut nici odihnă nici iubite
descoperă-te şi stai
aici este o bancă pentru amintirile obosite.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema amintirilor și a identității pierdute. Naratorul se confruntă cu trecutul, căutând răspunsuri și un loc de odihnă pentru amintirile obosite. Este o reflecție asupra trecerii timpului și a schimbărilor pe care le aduce.