Pornim. Nu este nici drum, nici întoarcere,
nimic în afară de noi acolo unde tu sau eu
ne vom agăța de piatra limpede
a unui chiot.
Furtuni trec pe lângă noi
în rochii largi,
ele știu să danseze, știu să iubească.
Râuri asasinate așteaptă,
râuri cu gaura adâncă
a lunei în gât,
ne privesc, ne cheamă.
Apropie-te, salută
sub pământuri alte planete
și sângele istovit
căzut cu fruntea pe braț.
Dar deodată sunt singur. Nu-i nimeni
să-mi scoată vorba din gură ca un căluș.
În jur stăruiesc oameni noi, abur foarte frumos.
Singurătatea în auz ca o pasăre.
Întind mâinile și totul dispare.
Au fost vedenii?
Pornim, pornim cu durerea noastră mărită ca-n fața unei lupe.
Și iarăși nu era nimeni,
nici corăbieri,
nici vânturi,
nici anotimpul ca un tunel plin încă
de fumul vacanțelor din 1933.
(din vol. Un ocean o frunte în exil, 1934)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul profund de singurătate și pierdere, navigând prin amintiri vagi și imagini onirice. Vorbitorul se simte izolat, chiar și în prezența altora, și bântuit de trecut.