Între ferestrele tăiate de umbra voastră
Ori în notele zornăind ca durerea
Am întins mâinile după zarzărele coapte ale plecării.
Am văzut tramvaiele
Cărând Bucureștiul la periferie
Diminețile frecându-se somnoroase la ochi
Și m-am aplecat peste pervazul vorbei
Ca peste un șanț.
Dar nimeni nu va ști trecutul meu istoric
Trecutul meu extraordinar exuberant
Trecutul meu ridicol
Nimeni nu va desluși peisajul
Lăsat cu papucii la intrarea în vis.
Pentru că tramvaiele au trecut prin fereastră
Și acum prietene
Tramvaiele au intrat în mine.
(din vol. virgil carianopol, 1933)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare și introspecție, reflectând asupra trecutului și a modului în care acesta ne influențează prezentul. Tramvaiele devin un simbol al amintirilor și al experiențelor care ne marchează profund.