Ajuns-am împreună
La umbra unui pom
Prin iarba înaltă înotând
Ce se tot culcă, sub pașii noștri
Și-apoi degrabă se ridică
Să vadă parcă, într-un fel,
Dacă altă surată iarbă
Rămâne întinsă ca într-un somn
Sub greutatea pașilor de om.
Și din răcoarea unde ne-am oprit
Am stat și-am tot privit:
La dâra rămasă
Prin iarba deasă
În această zi, de noi aleasă
Departe de orice casă,
Având deasupra noastră
Ca un giulgiu
Frumoasa boltă cerească,
Albastră și senină
Iar noi cufundați într-o liniște deplină.
E, într-adevăr o încântare!
Și-a noastre priviri se întretaie,
Se întâlnesc și își vorbesc,
Fără cuvinte
Prinzând din când în când și-un colț de zare,
Fiecare
Aici unde-am ajuns
Pe creasta dealului cea mare
În miez de primăvară.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi senină petrecută în natură, într-un cadru idilic de primăvară. Vorbește despre conexiunea profundă cu natura și despre liniștea interioară resimțită în mijlocul ei.