Când din iazuri iese luna
Îmbăiată-ntotdeauna,
Soarele din cer coboară,
Și se culcă prin secară.
Și-i mai este obiceiul
Uneori să calce meiul
Sau să-și afle pat și pernă
Prin oveze și lucernă.
Cel mai mult însă îi place,
Vara, grâul când se coace
Și se simte ca acasă
Pe întinderi de mătasă.
Numai că secerătorii
De cu noaptea-n cap, cu zorii,
Vin c-o năzdrăvană furcă
Și-napoi pe cer l-aruncă.
Sensul versurilor
Piesa descrie poetic coborârea soarelui la culcare și odihna sa prin lanurile de cereale, până când secerătorii îl trimit înapoi pe cer. Este o personificare a soarelui și o celebrare a naturii.