Și noaptea doarme liniștită
Și n-o trezește un ecou
Ghețarii albi, în aurora
Sunt galbeni ca un aur nou.
Ca niște clopote de aur
Răsună lung, răsună grav,
Și cântă imnurile vieții,
În ochii tristului bolnav.
Și pe când clopotele vieții
Vibrează-n sufletul sonor,
Fecioarele cu mâini de ceară
Se roagă palide – și mor…
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă dintr-un sanatoriu, unde boala și moartea sunt omniprezente. Imaginile contrastează frumusețea naturală cu suferința pacienților, sugerând o meditație asupra fragilității vieții și a inevitabilității morții.