Parisul acuma-i o carte închisă,
Nu-i nimeni la pândă sub vechile-arcade,
Nu-i nimeni în parcuri, pe poduri nu-i nimeni
Şi nicio lumină pe ape nu cade….
Începe un clopot prelung şi răsună…
Din clopot în clopot chemarea pătrunde,
Şi-n unde, sub bolţile vechilor poduri,
Profunde acorduri ecoul răspunde.
Sensul versurilor
Piesa descrie un Paris pustiu și melancolic, unde absența oamenilor și a luminii creează o atmosferă de singurătate. Ecoul clopotelor subliniază profunzimea acestei stări, sugerând o chemare sau o amintire pierdută.