Pasăre cu pene albastre,
Martora iubirii noastre,
De-i sfârși cântarea ta,
N-asculta ce-mi spune mie,
Dragul meu, căci cine știe
Dacă mâine nu m-a uita.
Râule cu apă lină
Și curat ca o lumină,
Cât ne vezi de fericiți,
Starea noastră n-o răsfrânge,
Mâine poate noi vom plânge
Și-om fi veșnic despărțiți.
Iar tu lună, dragă lună,
Tu a nopților cunună,
Să nu spui că ne-ai privit.
Poate mâine a tale rază
N-ar putea măcar să crează
Că vreodată ne-am iubit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă teama de pierdere a iubirii și incertitudinea viitorului. Natura este martoră a iubirii, dar și a potențialei despărțiri, iar vorbitorul imploră discreție pentru a proteja amintirea relației.